Românii vor putea intra pe teritoriul Irlandei doar cu un test negativ Covid-19

Persoanele care călătoresc în Irlanda pot intra pe teritoriul acestui stat cu condiţia prezentării unui test tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte.

Măsura intră în vigoare sâmbătă şi testul trebuie prezentat atât înainte de îmbarcare pe cale aeriană şi maritimă, cât şi la sosirea pe aeroportul din Dublin, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 următoarele categorii: persoanele care călătoresc din Irlanda de Nord, lucrătorii din transportul internaţional, inclusiv transportatorii, echipajele aeronavelor şi navelor maritime, copiii cu vârsta sub 6 ani, precum şi persoanele aflate în tranzit către un alt stat, cu condiţia de a nu părăsi zona de tranzit aeroportuar.

De asemenea, la intrarea în Irlanda, pe cale aeriană sau maritimă, pasagerii au obligaţia de a completa un formular de localizare.

Sunt exceptaţi de la completarea formularului menţionat furnizorii de servicii esenţiale ale lanţului de aprovizionare, cum ar fi transportatorii, piloţii şi personalul maritim, precum şi personalul diplomatic.

De asemenea, persoanelor care sosesc în Irlanda din statele/regiunile incluse în lista roşie sau gri, aşa cum sunt definite de sistemul UE (România fiind inclusă pe lista regiunilor roşii), precum şi din state/regiuni din afara Uniunii Europene, autorităţile irlandeze le recomandă să îşi limiteze deplasările pentru o perioadă de 14 zile după sosirea în Irlanda.

Limitarea deplasărilor poate fi suspendată mai devreme de 14 zile dacă persoana în cauză prezintă un nou test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat începând cu cea de-a cincea zi.

Totodată, toate persoanele care sosesc din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Africa de Sud trebuie să se izoleze pentru o perioadă de 14 zile după sosire, fără posibilitatea suspendării măsurii înaintea împlinirii termenului de 14 zile. Nerespectarea măsurilor privind restricţionarea deplasărilor pentru 14 zile constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de 2.500 euro sau închisoare până la 6 luni.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Razvan HiT

Suntem printre putinele Radiouri din Online-ul Romanesc care transmit in format  HD la cea mai buna calitate audio. Intrucat calitatea este punctul nostru forte, am luat decizia de a-ti difuza piese atent selectate din toate genurile (manele, etno-populara). Suntem HiT FM Romania - Suntem Preferatii Vostri ! - Acesta este sloganul care te cucereste si ne reprezinta.

https://radiohitfm.net

 Radio HiTFM Online : Suntem printre putinele Radiouri din Online-ul Romanesc care transmit in format HD la cea mai buna calitate audio. Intrucat calitatea este punctul nostru forte, am luat decizia de a-ti difuza piese atent selectate din toate genurile (manele, etno-populara).

Suntem HiT FM Romania - Suntem Preferatii Vostrii! Acesta este sloganul care te cucereste si ne reprezinta wWw.RadioHiTFm.Net 

Descarca pe Android Aplicatia Radio HiT FM Manele Romania

Descarca pe Iphone Aplicatia Radio HiT FM Manele Romania  

Sustine si tu HiTFM Romania

A venit momentul sa ne aratati cat de apropiati sunteti fata de noi. Pentru mai mute detalii acceseaza pagina Donatii

Donate Hit

Pentru donatii prin alte metode, te rugam sa ne contactezi prin Email ori la sectiunea Contact

Recomandarile HiTFM Media

Ddos

Link Partener | Radio Manele

Ascultalive.ro Radio HiT FM - MyRadioOnline.ro

Stafful Radio HiTFM Online

KiKe ON - Moderator de emisie Live pe HiT ( Istoria Manelelor )

Danezu - Moderator Online Radio HiT FM

Denys HiT - Moderator Online

Geo HiT - Moderator Online

CreatzZza HiT - Moderator Online Radio HiT FM

Albertos HiT - Moderator Online

DannY HiT - Moderator Radio

Alex FLY - Moderator Online

LarY - Administrator (Responsabil) Online Media RadioHiTFM