Casele, mijloacele de transport cu care ne deplasăm, precum și uneltele pe care le folosim, au beneficiat toate de pe urma progreselor tehnologiei.

Chiar și accesoriile pe care le purtăm cu noi au fost schimbate iremediabil de avansurile tehnologiei. Iată cum s-au schimbat aceste accesorii pe care le folosim frecvent:

1. Ceasul de la mână

În trecut, singura sarcină a ceasului de mână era aceea de a indica ora. Toate ceasurile erau mecanice și trebuiau trase în fiecare seară, ca să nu rămână în urmă. Ulterior, au apărut modele noi de ceasuri, cum sunt cele automatice sau pe baterie, care nu mai trebuie trase. Acestea au și mai multe funcții, cum ar fi cea de indicare a datei sau a adâncimii, cea de cronometru sau chiar de mini-calculator, în cazul unor ceasuri pe baterie.

Însă toate aceste progrese par timide în comparație cu saltul înainte pe care l-a făcut industria ceasurilor odată cu apariția smartwatch-ului. Acestea pot fi conectate direct la telefonul mobil pentru a afișa toate notificările tale, fie că e vorba de apeluri, mesaje, emailuri sau alerte social media. De asemenea, le poți folosi pentru a trimite mesaje scurte, pentru a face căutări pe internet și, mai important, pentru a înregistra date despre sănătatea ta, cum ar fi ritmul cardiac, tensiunea sau ciclurile circadiene.

2. Portofelul

Portofelul e un accesoriu nelipsit atunci când ieșim afară din casă. Acesta ne ajută să rămânem organizați și să avem grijă de banii și cardurile noastre, precum și de actele de identificare, cum e buletinul sau permisul de conducere. Același obiect ne protejează de pierderea sau rătăcirea acestora.

E greu de crezut că acest accesoriu atât de simplu ar putea primi îmbunătățiri, însă apariția portofelului inteligent ne arată că accesoriul nostru poate face mult mai multe decât am fi tentați să credem. Conform Digital Trends, portofelele inteligente ne protejează de tentativele de scanare RFID, prin care se pot fura date de pe cardurile noastre fără să realizăm. De asemenea, multe dintre acestea sunt dotate cu dispozitive de localizare sau alarme, astfel că le putem găsi ușor în cazul în care le pierdem.

3. Brelocul

Nimic nu poate fi mai neplăcut decât să pierzi timp căutându-ți cheile prin casă înainte să pleci undeva, în special atunci când te grăbești. Cheile, fie că e vorba de cele de la casă sau de la mașină, nu au o dimensiune foarte mare, lucru care le face foarte ușor de pierdut. Tocmai de aceea folosim brelocuri, pentru a face cheile mai vizibile și pentru a le putea găsi mai ușor în geantă sau în buzunare atunci când avem nevoie de ele.

Însă până și banalul breloc de chei a trecut prin transformări radicale în ultimii ani. Au apărut brelocuri inteligente, iar odată cu asta au căpătat o serie de funcții foarte utile pentru deținător. Dacă folosești așa ceva nu-ți vei mai pierde niciodată cheile pentru că acestea sunt dotate cu dispozitive de localizare, care îți arată unde sunt cheile direct pe telefon.

De asemenea, ele au alarme care se declanșează dacă îți scapi cheile pe stradă și pot fi „apelate” de pe telefon pentru a le găsi mai repede. Totodată, această funcție poate fi folosită și invers, astfel că poți folosi cheile pentru a apela telefonul mobil atunci când nu îl găsești.